Prietenii mei apropiati stiu ca timp de 4 zile am fost la targ. Dincolo de faptul ca am reusit sa racesc (primele 2 zile vremea a fost foarte urata), a fost cel mai fain targ la care am participat pana acum. Targul de martisor, organizat de Muzeul de Arta Populara din Constanta, a devenit deja o traditie. Am avut parte de o organizare foarte buna, de publicitate, de tot ceea ce nu am intalnit pana acum la un targ.
Am reusit sa fac si ceva profit, dar mai mult decat partea financiara, am castigat prieteni minunati, talentati (mai talentati ca mine) si inimosi. Colega mea de masa cel putin, Mihaela, mi s-a lipit de suflet iar creatiile ei m-au cucerit total. Sa va spun ca minunatiile create de ea le gasiti pe fb, aici?
Normal ca va spun, pentru ca mie mi-au placut la nebunie si nu numai mie, ci si clientilor. Tot printre preferatii mei de la targ se numara un cuplu tanar si mai mult decat talentat care a imblanzit sticla, a obligat natura sa isi toarne formele in ea si apoi a adus-o la lumina pentru a bucura cat mai multi oameni. Creatii delicate si pline de viata, caluti de mare, broscute testoase, ciupercute, tarantule, stelute de mare si multe altele au bucurat privirile vizitatorilor pe toata perioada targului. Abia astept sa ii revad si pe ei, cu atat mai mult cu cat gestul lor de la sfarsitul targului mi-a inmuiat inima si a facut-o sa cante: mi-au facut cadou o ciupercuta delicata, invaluita in lumina. Coplesitor moment, cand cineva iti ofera ceva atat de delicat, de muncit si de scump!
Mi-ar lua prea mult sa ii enumar pe toti si probabil v-as plictisi, dar trebuie sa va mai spun de un domn care culege ce ofera natura si le transforma in obiecte de arta. Figurine din scoici, seminte, samburi, ciulini chiar (daca am vazut bine), fructe de mare si de padure, cum le spune dansul, toate au renuntat la menirea lor vremelnica si au acceptat sa reinvie in mainile lui. Si nu face doar atat, ci face si legatorie de carti la nivel de arta. Adica oricat de deteriorata ar fi o carte, stie ce sa ii faca pentru a ii da iar viata. Daca aveti nevoie vreodata de servicii de legatorie, spuneti-mi si va pun in legatura.
Revin la Mihaela, pt ca e legata de ceea ce vreau sa va spun astazi. Ca e talentata v-am zis deja, dar ce nu v-am destainuit de la inceput e ca m-au fascinat creatiile ei de quilling. Flori delicate, din hartie lacuita, au adus la targ mai multa primavara decat tot ce am avut eu. Initial am admirat doar si am proclamat ca eu nu as avea atata rabdare. Dar sa ai 4 zile sub ochi florile acelea, te atinge undeva, cumva. Asa ca azi, tandalind prin casa, am inceput sa ma gandesc mai serios la quilling. Si trebuie sa spun si ca vreau sa verific daca eu sunt in stare sa fac asa ceva.
Am cautat materiale pe net, am gasit dar nu am comandat inca. Am taiat insa o scobitoare, apoi una si inca una si iar si iar (cred ca am zapacit cel putin 6 scobitori, daca nu mai mult, pt ca mereu imi dispareau, luate de mezina si ascunse ea stie unde), si am reusit sa fac si eu niste rotocoale. Am facut greseala sa las muncitele mele rotocoale la indemana Ioanei, asa ca pitica si le-a insusit si a creat primul ei tablou. Adica, pe polistirenul pe care il pregatisem ca sa dau forma rotocoalelor, a pensulat niste aracet (cu atata indarjire ca au ramas si fire din pensula acolo) si apoi a asezat rotocoalele. Le-a deformat un pic pe unele si le-a intins pe altele, ca sa se potriveasca viziunii ei. Batul ala de inghetata nu stiu de unde il avea, dar a completat creatia. Mi-a placut ca are simt artistic si initiativa, asa ca am laudat-o, dar pe viitor cred ca va trebui sa lucrez cand doarme.
Deci, in premiera absoluta, un obiect absolut unicat, primul „tablou” al piticei mele de 3 ani si 8 luni:
si ca sa inchei in aceeasi nota, va prezint si viziunea ei asupra decorarii unui monitor: un pic de plastilina si cateva elemente de puzzle se potrivesc perfect jocului abia incheiat, nu-i asa?