Decoratiuni

O perna de poveste

N-am scris de-un an.

E cazul deci, desi cu intarziere, sa va urez un an asa cum vi-l doriti, cu sanatate,  intelegere si bucurii, cu iubire si prieteni dragi si cu bani multi in buzunare ca sa nu duceti grija zilei de maine.

Pe 27 decembrie am primit o perna minunata, minunata. E incredibila si inca, dupa mai bine de o saptamana nu s-a stabilit clar proprietarul. Desi am participat la concurs sperand ca o voi castiga pentru sotul meu, castigarea ei si sosirea ei acasa (va dati seama ce soc am avut si apoi ce bucurie imensa cand s-a anuntat castigatorul) a dus la abandonul sotului de a spera sa puna mana pe ea si la lupte acerbe interne intre mine si fie-mea mai mica.

E moale si e si tare (adica are o parte mai moale unde puteti sprijini capul si o parte mai tare pe care va puteti sprijini picioarele sau spatele sau puteti indoi perna ca sa va bucurati simultan de amandoua beneficiile), e perfecta pentru relaxare si somn (pentru mine) si pentru sprijinit sau culcusit in ea urmarind desene animate, pt carat prin casa si facut trante cu ea (pt. fie-mea).

Daca inca nu aveti o perna preferata sau va doriti un somn odihnitor sau aveti nevoie pentru cel mic de o perna fantastica atunci trebuie neaparat sa comandati o perna de la Iuliana, mintea creativa si mana de lucru (si inca ce lucru minunat) de la pernegravide.ro.  Pe Iuliana o puteti gasi si pe Facebook aici. Si daca ceea ce vedeti (sau comandati) va place, nu ezitati sa dati un like paginii ei.

Am asteptat sa treaca o saptamana intre primirea ei si postarea aceasta pentru ca am vrut sa testez perna inainte sa scriu despre ea. Intuiam eu cam ce beneficii are dar trebuia testata. Nu, nu va ganditi ca mi s-a impus sau conditionat primirea pernei in vreun fel  de scrierea unui articol. Pur si simplu insa am dat peste un produs fantastic ce aduce in mod clar o imbunatatire vietii si trebuia sa scriu despre ea.

Eu m-am indragostit iremedial de perna mea si desi in principal pernele Iulianei sunt adresate gravidelor si copilasilor, dupa mai bine de o saptamana grea de testare dubla (din partea mea si a Ioanei) pot sa afirm cu mana pe inima ca o asemenea perna trebuie sa aveti neaparat in casa. E perfecta pentru oricine din familie (pt sot – mai ales nu trebuie sa neglijati deloc aceasta optiune- datorita formei ei si confortului pe care il ofera in timpul somnului, scapati de sforait), pt dvs (v-am spus deja ce bine se doarme pe ea si ce sprijin minunat e in timpul lucrului, cand o indoi si o fixez la spate) si mai ales pentru copii (buna la de toate, inclusiv ca partener de joaca). Nu am poze inca dar imediat ce reusesc sa prind mezina in actiune revin.

V-am convins? Atunci vizitati pagina Iulianei si site-ul ei, sunt doar la un click distanta si voi doar la un click de oportunitatea de a avea o perna perfecta.

Un an fericit, bun pe toate planurile, va doresc

 

Anunțuri
Categorii: Decoratiuni, Galerie (indisponibile) | 2 comentarii

Craciun Fericit, de la Kabea

Recidivez. Doar ce va povesteam in postarea precedenta de concursuri si participarea mea in ultimele momente. Acum am comis-o iar. Am ajuns sa ma culc la 3 dimineata, sa fiu treaza la 7 si tot sa nu imi ajunga timpul. Lasa ca ma odihnesc de sarbatori

Beatrice, de la Kabea, a avut o idee minunata: sa ne adunam la o sezatoare virtuala si sa lucram decoratiuni de craciun. Pe mine m-a luat gura pe dinainte si am apucat sa fac o promisiune pe care apoi mi-a fost imposibil sa o respect. Mii de scuze, Bea.

Am reusit sa fac, pe ultima suta de metri, un bradut simplu, din fetru umplut cu lana. Sper sa ii mai fac cativa frati pana de Craciun, sa nu stea singurel atarnat, dar nu mai imi fac planuri, ca nu stiu ce iese.

Asta e micul si prapaditul meu bradut, ma gandesc totusi ca i-ar trebui si niste nasturo-globulete.

IMG_20121213_204055

Si cum la sezatoare se spun povesti, iata o poveste veche si prafuita din tineretea mea.

Ne pregateam de Craciun si cel mai minunat lucru, ne pregateam de prima serbare de craciun a fiului meu la gradinita. Initial ar fi trebuit sa vina si sotul meu, dar cu vreo 2 zile inainte a trebuit sa plece in delegatie si odata cu el si gandul meu ca il voi avea fotografiat pe fiul nostru.

Pe vremea aceea noi aveam un aparat de fotografiat  rusesc, mare si  greoi, cu un obiectiv urias. Nu stiam sa umblu la el iar al meu nu a apucat sa imi faca instructajul. In disperare de cauza am apelat la tata, care a apelat la un prieten fotograf si care a binevoit sa ma primeasca in ucenicie timp de 2 ore. Mi-a explicat cum sa fixez distanta, cum sa calibrez blitzul, cum sa intind firele, cum sa prind cele mai bune unghiuri. Am iesit de la el plina de avant si tare increzatoare in talentul meu latent. Aveam un film de 36 pozitii de la Azomures si trebuia sa le dramuiesc bine.

A venit si ziua mult asteptata, si dupa ce mi-am costumat piticul si m-am asigurat ca sta alaturi de copii, pe scaunel, am inceput sa imi intind firele (am cerut permisiunea sa bag blitzul in priza) si apoi am asteptat inceperea serbarii.

Si dupa incepere, da-i si fotografiaza, si schimba pozitia, potriveste distanta, fa reglarile fine… ce mai, eram tare plina de mine si mandra de pustiul meu pe care il fotografiam si in timp ce recita si alaturi de colegi si langa mos…

La un moment dat, o mamica se apropie de mine si foarte suparata, imi spune :”Domnisoara, de ce fotografiati doar cativa copii? Fotografiati-i pe toti, daca tot ati venit!”

Pasamite, fetita ei statea in unghi opus fata de pustiul meu si de aceea nu o prinsesem in niciuna din poze.

M-am intors spre ea si am intrebat-o care e fetita ei, sa o fotografiez si pe ea  si apoi i-am explicat ca e normal sa imi fotografiez fiul, ca doar de aceea venisem cu aparatul. S-a uitat lung la mine, probabil sa se asigure ca nu rad de ea, apoi si-a cerut scuze zambind „Ma scuzati, dar cand v-am vazut cu atatea fire si cum reglati aparatul, am crezut ca sunteti fotograf profesionist”…

Cand imi aduc aminte de intamplarea aceea ma tot gandesc ca poate mi-am gresit cariera.

Categorii: Concurs, De pe net, Decoratiuni, Diverse | 10 comentarii

Concurs „Clubul Magic”

Nu stiu de ce cand e vorba de concursuri particip abia in ultimele zile sau chiar ultimele ore.

Clubul magic a lansat acum vreo 2 saptamani o provocare pentru toti cei cu inima de copil sa realizeze o decoratiune pentru varful bradului. Intre o steluta si un ingeras eu am preferat ingerasul. Bietul cap e facut de cateva zile si a asteptat rabdator si restul corpului. Nu mi-a iesit chiar cum arata in imaginatia mea, aripioarele nu i se vad si nici poza (singura care a iesit relativ clara) nu ma ajuta prea mult.

Va prezint insa ingerasul meu, care insa mai are probabil nevoie si de o aura inainte de a se cocota in varf de brad

ingeras

Pentru realizarea lui nu aveti nevoie de multe materiale:

– putina umplutura pt perne sau vata, pt cap

– o bucatica de tricot alb sau alt material alb pe care il strangeti la spate (din el veti forma capul)

-cateva fire de tricotat, nu prea conteaza ce, in culori deschise, pe care le veti coase de cap, pt par

-o bucatica de material alb, taiat in forma de cerc, pt imbracamintea ingerasului

– partea de sus a unei sticle de apa de 1 l, care formeaza corpul ingerasului si e acoperita de materialul alb

-o bucatica de dantela alba pe care o asezati cum si unde vreti pe „imbracamintea” ingerasului

-ata  rosie, pt gura,

-ata albastra, pt ochi (puteti folosi si carioci sau pix si doar sa desenati ochii si gura

-putina sarma pe care o indoiti in forma de aripioare si deasupra careia intindeti un pic de dres alb. Prindeti apoi aripioarele la spate.

Daca insa faceti ca mine, cu parul prea bogat, aripioarele nu se vor mai vedea cum trebuie.

Acesta este deci ingerasul care va participa la concursul Cizmulita mosului , organizat de Clubul magic

Categorii: Concurs, De pe net, Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile) | 7 comentarii

Fundite pt fetite

De cateva zile ma joc de-a funditele. Experimentez tehnici, culori si texturi diferite. Panglica satinata, materiale textile, fetru, materiale pt flori gata cumparate, dantele, tulle, organza, margele si margelute. Iata deci cateva din agrafele ce compun colectia de toamna iarna de accesorii pentru par

Categorii: Accesorii, Bijuterii, Decoratiuni, Diverse, Pentru copii, printese | 6 comentarii

Zambete si multumiri

Exista in viata lucruri mai importante decat banii sau decat orele muncite noaptea. Zambetul unui copil face parte dintre ele. Multumirile care insotesc mereu zambetul sunt doar un bonus.

Atunci cand stii ca munca ta aduce bucurie si zambete, e usor sa ignori lucrurile fundamentale dupa care societatea zilelor noastre e condusa.

Spun lucrul acesta dupa ce am strans o gramada de zambete si de multumiri; multumirile scrise, zambetele impartasite in scris sau imortalizate in fotografii ce au ajuns la mine, tot ca multumire. Pentru toate acestea le multumesc si eu din suflet destinatarelor lucrurilor facute de mine, pentru ca au confirmat ca ceea ce fac e bine si pentru ca mi-au dat puterea de a continua sa aduc zambete si bucurie.

Postarea de azi insa e speciala, pentru ca zambetul primit e special, pentru ca mamica posesoarei acelui zambet este extraordinara si pentru ca mi-a multumit de atatea ori incat am ramas fara cuvinte, ca sa nu spun ca deja dadeam in sindromul bomboanei amare (stiti voi, cand ti se pare ca laudele sau multumirile pe care le primesti depasesc ceea ce ti se pare tie ca meriti).

Copila din imagini e un inger, dulce, cuminte si iubit, mai fericit decat multi copii sanatosi. Are o boala foarte rara si de aceea viata ei e un miracol. Si faptul ca i-am smuls un zambet e pentru mine tot un miracol.

Tineti minte give-away-ul, nu?

Ei bine, Raluca a fost una dintre castigatoare. Ea e mamica mandretei de fetita. Si-ar fi putut alege bijuterii dar din tot magazinul meu i-a placut bulgarasul de tulle. Pentru Cati. Si atunci a venit ideea sa fac ceva special pentru Cati, nu unul ci mai multi bulgarasi, colorati si veseli. Si dupa ce am inceput sa il fac pe primul nu m-am putut opri, caci mi se parea ca nu sunt suficiente culori. Un zambet macar pentru fiecare culoare… Am avut emotii pana i-a primit (intre noi fie vorba, mereu am emotii pana cand produsele mele ajung la destinatare), pentru ca nu stiam daca or sa ii placa, daca am reusit sa fac ceea ce si-a dorit…

Am reusit. Dovada e in zambetul micutei printese si in multumirile mamicii ei. Rasplata mea depaseste cu mult munca depusa. Si in plus, a facut un gest minunat si delicat, a scris pe blogul ei un articol despre bulgarii colorati, despre bucuria lui Cati si despre munca mea. Cum as putea oare sa ii multumesc pentru gestul ei?

Va las deci si pe voi sa va bucurati de zambete si culoare. Si daca aceasta postare va va smulge si voua un zambet, cu atat mai bine

P.S. Raluca, multumesc din suflet pentru fotografii. Mi-ai inseninat ziua si indulcit sufletul.

Categorii: Accesorii, Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile), Pentru copii, printese | 2 comentarii

Margele de hartie

Sarbatorile religioase sunt de obicei pentru mine frustrante. Am atata treaba si totusi nu ma indur sa fac nimic din ce necesita coasere sau spalat…

Offf…

Zilele acestea totusi, in ciuda comenzilor ce s-au cam aglomerat, au fost relaxante. Am iesit cu ai mei pe malul marii, ne-am plimbat, am fost si pe la parinti… Si tot nu m-am putut abtine sa nu fac ceva. Am luat-o insa ca pe o joaca, am profitat de un catalog de la Lidl, l-am ciopartit si am folosit si niste lac… Asta a iesit, inca nu stiu ce voi face cu toate margelutele rezultate, dar o bratara sigur imi fac.

Le-am facut si proba la apa si rezista surprinzator de bine.

Iata deci joaca mea :

Cele ciclam sunt doar de incercare, din hartie creponata, dar nu imi plac. trebuie sa gasesc un lac acrilic si sa testez iar.

 

Categorii: Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile) | 4 comentarii

Maini fermecate (1)

Incepand de azi, cam o data pe saptamana, am decis sa va povestesc despre maini fermecate, ce creeaza lucruri minunate, despre mamici care, stand acasa cu cei mici si-au descoperit noi pasiuni si le-au transformat in valoare, spre a umple si altora vietile de bucurie.

Nu voi face un clasament, pentru ca, in opinia mea, nu le pot pune pe trepte diferite. Toate imi sunt dragi, fie ca le cunosc direct sau nu. De aceea, modul in care vi le voi prezenta este aleatoriu, mai ales ca fiecare face ceva diferit.Iar voi sunteti invitati sa le faceti o vizita virtuala si chiar sa comandati.

Va pot garanta ca nu veti fi dezamagiti.

Incep postarea de azi cu o mamica deosebita. E prima din serie pentru ca pe ea o cunosc cel mai bine, pentru ca mi-a fost aproape dinainte de a se naste mezina si pentru ca sta la „o aruncatura de bat” de mine. In acelasi timp e una dintre mamicile pe care le admir mult, pentru ca desi e doar o mana de om (pe jumatate cat mine) are o vointa imensa, o iubire dusa pana la sacrificiu de sine pentru copiii ei si, (cum altcumva?) maini fermecate. Nu va voi spune mai multe despre ea ca om, sau despre lupta ei continua cu viata, va las pe voi sa descoperiti accesandu-i blogul al carui link vi-l dau mai jos.

Gabi face cam de toate, dar ceea ce am apreciat cel mai mult din toate obiectele ce ies din mainile ei sunt cele crosetate. Caciulite, poncho, bolerouri, saluri, ploverase, bijuterii, genti…  cam toate lucrurile delicate crosetate si colorate la care va puteti gandi ies din mainile ei pricepute. E suficient sa ii spuneti ce va doriti si in curand va puteti imbraca scumpetea mica in hainute unice, care vor atrage multe priviri si aprecieri. Sau puteti comanda ceva deosebit pentru voi, fie ca e vorba despre o geanta, o bereta, un sal sau orice altceva.

Ii puteti vedea o parte din toate lucrurile deosebite lucrate aici sau ii puteti vizita blogul, aici.

Eu spun ca nu veti fi dezamagiti si daca e sa va doriti ceva, de ce sa mai asteptati? Cumparaturi placute si cu multa bucurie!

Categorii: Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile), Pentru copii, Prieteni | 2 comentarii

Pom pom din tulle

Exact aceasta a fost propunerea cu care a venit acum 2 zile o mamica tare draga sufletului meu. Nu numai ca are simt artistic si ochi format pentru detalii, ci le foloseste si spre binele si bucuria altora. Am mai scris despre fotografiile minunate pe care le face si a caror prima vedere m-a lasat fara cuvinte. Vedeti mai multe despre talentul ei aici http://www.facebook.com/bymikaphoto . Daca aveti un eveniment deosebit in viata voastra pe care doriti sa vi-l amintiti mereu cu placere, nu ezitati sa o chemati pe Antonia.

Acum, ideea a venit dupa ce a cautat pom-pom-uri din hartie creponata pentru petrecerea de un anisor a micutei printese. A dat peste cateva imagini ale unor asemenea pom-pom-uri facute din tulle si mi le-a trimis, cu sugestia de a face si eu asa ceva. Va dati seama ca rotitele au inceput sa se invarteasca si nu am mai avut rabdare pana a doua zi, asa ca acesta e primul globulet facut. Imi e tare drag, nu stiu nici ce pret sa ii pun, deci acesta va sta deasupra patutului mezinei mele.

Pana acum am facut pom-pom-uri ca accesorii pt par, cu diametrul maxim de 10 cm.

Nu ma gandisem la ele la o marime mai mare si folosite ca decoratiuni, cel putin nu ma gandeam ca ar prinde la noi. Cred totusi  ca ar fi minunate la nunti, la diferite evenimente (botez, aniversari) sau pentru decorarea camerei copilului. Pentru Ioana, deasupra patutului ei, mai folosisem baloane colorate, dar acestea au prostul obicei sa se desumfle dupa cateva zile. Un „balon” din tulle cred ca va rezista cativa ani fara probleme.

Acesta este primul meu pom-pom mai mare. Are 18 cm diametru, am bibilit la el aproape 2 ore (eu cu mania mea de a fi perfect), si au intrat in el 3 metri jumatate de tulle.

Multumesc din suflet, Antonia, pentru idee!

Ca sa vedeti mai multe idei, intrati pe etsy.com si cautati dupa „tulle pom pom”.

O zi minunata sa aveti!

Categorii: Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile) | 7 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.