Diverse

Pentru fetite si papusi

De cateva luni ma chinui sa incropesc raspunsuri la cele doua premii din blogosfera la care m-au nominalizat 2 prietene dragi, Cristina si Anca

Inutil cred sa va spun ca sunt inca in faza de ciorna.

O perioada am zis ca renunt la blogul acesta, pentru a ma ocupa de magazinul online la care inca lucrez. Se pare insa ca e greu sa ma despart de el, asa ca voi continua sa postez si aici.

In ultima vreme am continuat cu vechiul meu hobby, tutu-urile.

Pe langa el insa, s-a mai ivit ceva. O tare scumpa prietena, Daniela Lawson (care are maini fermecate si ale carei minunatii le puteti gasi aici) mi-a propus sa colaboram la lansarea unei linii de bijuterii (bratari in cazul de fata) pentru fetite si papusile lor, cu accent pe papusile Waldorf. Asa ca am facut ceva mai mult de 20 de seturi (din care totusi cateva au ramas descompletate, ca am vandut aici) care si-au luat zborul peste ocean, in state. Bratarile sunt in principal din piele, la care am adaugat snururi cerate sau satinate, margele din lemn si acrilice si charm-uri sau margelute shamballa.

Fiecare set este unicat (de fapt chiar si bratarile componente ale unui set nu sunt identice pana la ultimul detaliu). Eu am fotografiat doar cate o bratara, desi nici asa macar nu am reusit sa le fotografiez pe toate. Pentru ca mi-a placut la nebunie sa le fac si pentru ca astept deja sa trimit urmatoarea transa, va arat si voua cateva dintre ele:

bratara 1 bratara 2 bratara 3 bratara 4 bratara 5 bratara 6 bratara 7 bratara 8 bratara 9 bratara 10 bratara 11 bratara 12 bratara 13 bratara 14

Categorii: Accesorii, Bijuterii, Bratari, Diverse, Galerie (indisponibile), Lucruri din piele, Pentru copii, printese | 5 comentarii

Dupa targ

Prietenii mei apropiati stiu ca timp de 4 zile am fost la targ. Dincolo de faptul ca am reusit sa racesc (primele 2 zile vremea a fost foarte urata), a fost cel mai fain targ la care am participat pana acum. Targul de martisor, organizat de Muzeul de Arta Populara din Constanta, a devenit deja o traditie. Am avut parte de o organizare foarte buna, de publicitate, de tot ceea ce nu am intalnit pana acum la un targ. targ de martisoare

Am reusit sa fac si ceva profit, dar mai mult decat partea financiara, am castigat prieteni minunati, talentati (mai talentati ca mine) si inimosi. Colega mea de masa cel putin, Mihaela, mi s-a lipit de suflet iar creatiile ei m-au cucerit total. Sa va spun ca minunatiile create de ea le gasiti pe fb, aici?

Normal ca va spun, pentru  ca mie mi-au placut la nebunie si nu numai mie, ci si  clientilor. Tot printre preferatii  mei de la targ se numara un  cuplu tanar si mai mult decat talentat care a imblanzit sticla, a obligat natura sa isi toarne formele in ea si apoi a adus-o la lumina pentru a bucura cat mai multi oameni. Creatii delicate si pline de viata, caluti de mare, broscute testoase, ciupercute, tarantule, stelute de mare si multe altele au bucurat privirile vizitatorilor pe toata perioada targului. Abia astept sa ii revad si pe ei, cu atat mai mult cu cat gestul lor de la sfarsitul targului mi-a inmuiat inima si a facut-o sa cante: mi-au facut cadou o ciupercuta delicata, invaluita in lumina. Coplesitor moment, cand cineva iti ofera ceva atat de delicat, de muncit si de scump!

Mi-ar lua prea mult sa ii enumar pe toti si probabil v-as plictisi, dar trebuie sa va mai spun de un domn care culege ce ofera natura si le transforma in obiecte de arta. Figurine din scoici, seminte, samburi, ciulini chiar (daca am vazut bine), fructe de mare si de padure, cum le spune dansul, toate au renuntat la menirea lor vremelnica si au acceptat sa reinvie in mainile lui. Si nu face doar atat, ci face si legatorie de carti la nivel de arta. Adica oricat de deteriorata ar fi o carte, stie ce sa ii faca pentru a ii da iar viata. Daca aveti nevoie vreodata de servicii de legatorie, spuneti-mi si va pun in legatura.

Revin la Mihaela, pt ca e legata de ceea ce vreau sa va spun astazi. Ca e talentata v-am zis deja, dar ce nu v-am destainuit de la inceput e ca m-au fascinat creatiile ei de quilling. Flori delicate, din hartie lacuita, au adus la targ  mai multa primavara decat tot ce am avut eu. Initial am admirat doar si am proclamat ca eu nu as avea atata rabdare. Dar sa ai 4 zile  sub ochi florile acelea, te atinge undeva, cumva. Asa ca azi, tandalind prin casa,  am inceput sa ma gandesc mai serios la quilling. Si  trebuie sa spun si ca vreau sa verific daca eu sunt in stare sa fac asa ceva.

Am cautat materiale pe net, am gasit dar nu am comandat inca. Am taiat insa o scobitoare, apoi una si inca una si iar si iar (cred ca am zapacit cel putin 6 scobitori, daca nu mai mult, pt ca mereu imi dispareau, luate de mezina si ascunse ea stie unde), si am reusit sa fac si eu niste rotocoale. Am facut greseala  sa las muncitele mele rotocoale la indemana Ioanei, asa ca pitica si le-a insusit si a creat primul ei tablou. Adica, pe polistirenul pe care il pregatisem ca sa dau forma rotocoalelor, a pensulat niste aracet (cu atata indarjire ca au ramas si fire din pensula acolo)  si apoi a asezat rotocoalele. Le-a deformat un pic pe  unele si le-a intins pe altele, ca sa se potriveasca viziunii ei. Batul ala de inghetata nu stiu de unde il avea, dar a completat creatia. Mi-a placut ca are simt artistic si initiativa, asa ca am laudat-o, dar pe viitor cred ca va  trebui  sa lucrez cand doarme.

Deci, in premiera absoluta, un obiect absolut unicat, primul  „tablou” al piticei mele de 3 ani si 8 luni:

tablou quilling Ioana

si ca sa inchei in aceeasi nota, va prezint si viziunea ei asupra decorarii unui monitor: un pic de plastilina si cateva elemente de puzzle se potrivesc perfect jocului abia incheiat, nu-i asa?

3d monitor decoration

Categorii: Diverse, Galerie (indisponibile), Martisor, Prieteni, targuri | 3 comentarii

La targ

In „cartea” experientei mele mai bifez un targ de handmade. Nu a fost deloc cum mi-am dorit, cum mi-am imaginat, cum am sperat. Ca vanzare a fost mult, mult sub asteptari. Se mai intampla si din astea in viata. Norocul meu e ca am un sot minunat, care a fost constant pe aproape (si la telefon e tot aproape, nu?) cu incurajari si o vorba buna si o cafea calda din cand in cand.

Nu stiu daca de vina a fost locul ocupat la targ (in proportie de 95% inclin sa cred ca da), pt ca toti cei in rand cu noi (adica in partea din spate a sirului de mese) nu si-au scos nici macar taxa de participare. Ceilalti insa, favorizatii sortii, au avut parte de o experienta f placuta.

Am cunoscut insa oameni de  calitate, colegi si colege de targ, cu care a fost o bucurie sa schimb impresii, sa depanam amintiri (chiar am constatat ca lumea e incredibil de mica si sotul unei delicate si talentate designer de bijuterii, cu standul langa al nostru – si ea era tot cu prietena ei asociata, o alta doamna talentata si sufletista- a stat in acelasi bloc cu noi).

Am fost la targ cu prietena mea, un om deosebit, cu o inima mare si un temperament pe masura. Am impartit taxa, masa, programul, proiectele. Si pierderile, normal :D, dar si visele si sperantele.

Am constatat ca totusi, in ciuda vanzarii facuta de cei din fata, majoritatea oamenilor prefera chinezismele sclipitoare. Nu ii intereseaza lucrurile unicat. Nu apreciaza munca la ele si nici nu prea le pasa ce cadouri ofera, atata timp cat sunt aurii/argintii. Oferirea cadourilor cred ca pt multi e doar ceva ce trebuie bifat pe o lista, nu un moment de bucurie pt ambele parti.

Exista insa si oameni care stiu ce vor, oameni siguri pe ei, pt care oferirea de cadouri chiar e ceva personal si unic Ei sunt clientii care vin, vad si cumpara direct, fara ezitari. Mai sunt indecisii, care au o idee vaga despre ce vor si trebuie sa pipaie toate lucrurile. Uneori nu cumpara nimic, pt ca nu se decid si spera ca dupa colt sa fie o oferta mai buna. Sunt si cei care vin ca la muzeu si mai si comenteaza ca in alta parte gasesc mai ieftin si ca nici materialele nu sunt de calitate. Pt ei, sigur sunt mai bune chinezismele, lucrurile identice facute la norma, cu miile sau zecile de mii. Am avut insa si cateva doamne care, chiar daca nu au cumparat, au admirat lucrurile facute de noi, ne-au felicitat pt originalitate si calitate. Cum sa nu iti creasca inima in preajma unor asemenea oameni?

Mai urmeaza un targ, desi initial am zis ca mi-a ajuns experienta. De data aceasta insa ies direct in strada, deci in frig, dar taxa e modica si experienta una importanta.

 

Categorii: Diverse | 7 comentarii

Craciun Fericit, de la Kabea

Recidivez. Doar ce va povesteam in postarea precedenta de concursuri si participarea mea in ultimele momente. Acum am comis-o iar. Am ajuns sa ma culc la 3 dimineata, sa fiu treaza la 7 si tot sa nu imi ajunga timpul. Lasa ca ma odihnesc de sarbatori

Beatrice, de la Kabea, a avut o idee minunata: sa ne adunam la o sezatoare virtuala si sa lucram decoratiuni de craciun. Pe mine m-a luat gura pe dinainte si am apucat sa fac o promisiune pe care apoi mi-a fost imposibil sa o respect. Mii de scuze, Bea.

Am reusit sa fac, pe ultima suta de metri, un bradut simplu, din fetru umplut cu lana. Sper sa ii mai fac cativa frati pana de Craciun, sa nu stea singurel atarnat, dar nu mai imi fac planuri, ca nu stiu ce iese.

Asta e micul si prapaditul meu bradut, ma gandesc totusi ca i-ar trebui si niste nasturo-globulete.

IMG_20121213_204055

Si cum la sezatoare se spun povesti, iata o poveste veche si prafuita din tineretea mea.

Ne pregateam de Craciun si cel mai minunat lucru, ne pregateam de prima serbare de craciun a fiului meu la gradinita. Initial ar fi trebuit sa vina si sotul meu, dar cu vreo 2 zile inainte a trebuit sa plece in delegatie si odata cu el si gandul meu ca il voi avea fotografiat pe fiul nostru.

Pe vremea aceea noi aveam un aparat de fotografiat  rusesc, mare si  greoi, cu un obiectiv urias. Nu stiam sa umblu la el iar al meu nu a apucat sa imi faca instructajul. In disperare de cauza am apelat la tata, care a apelat la un prieten fotograf si care a binevoit sa ma primeasca in ucenicie timp de 2 ore. Mi-a explicat cum sa fixez distanta, cum sa calibrez blitzul, cum sa intind firele, cum sa prind cele mai bune unghiuri. Am iesit de la el plina de avant si tare increzatoare in talentul meu latent. Aveam un film de 36 pozitii de la Azomures si trebuia sa le dramuiesc bine.

A venit si ziua mult asteptata, si dupa ce mi-am costumat piticul si m-am asigurat ca sta alaturi de copii, pe scaunel, am inceput sa imi intind firele (am cerut permisiunea sa bag blitzul in priza) si apoi am asteptat inceperea serbarii.

Si dupa incepere, da-i si fotografiaza, si schimba pozitia, potriveste distanta, fa reglarile fine… ce mai, eram tare plina de mine si mandra de pustiul meu pe care il fotografiam si in timp ce recita si alaturi de colegi si langa mos…

La un moment dat, o mamica se apropie de mine si foarte suparata, imi spune :”Domnisoara, de ce fotografiati doar cativa copii? Fotografiati-i pe toti, daca tot ati venit!”

Pasamite, fetita ei statea in unghi opus fata de pustiul meu si de aceea nu o prinsesem in niciuna din poze.

M-am intors spre ea si am intrebat-o care e fetita ei, sa o fotografiez si pe ea  si apoi i-am explicat ca e normal sa imi fotografiez fiul, ca doar de aceea venisem cu aparatul. S-a uitat lung la mine, probabil sa se asigure ca nu rad de ea, apoi si-a cerut scuze zambind „Ma scuzati, dar cand v-am vazut cu atatea fire si cum reglati aparatul, am crezut ca sunteti fotograf profesionist”…

Cand imi aduc aminte de intamplarea aceea ma tot gandesc ca poate mi-am gresit cariera.

Categorii: Concurs, De pe net, Decoratiuni, Diverse | 10 comentarii

Concurs „Clubul Magic”

Nu stiu de ce cand e vorba de concursuri particip abia in ultimele zile sau chiar ultimele ore.

Clubul magic a lansat acum vreo 2 saptamani o provocare pentru toti cei cu inima de copil sa realizeze o decoratiune pentru varful bradului. Intre o steluta si un ingeras eu am preferat ingerasul. Bietul cap e facut de cateva zile si a asteptat rabdator si restul corpului. Nu mi-a iesit chiar cum arata in imaginatia mea, aripioarele nu i se vad si nici poza (singura care a iesit relativ clara) nu ma ajuta prea mult.

Va prezint insa ingerasul meu, care insa mai are probabil nevoie si de o aura inainte de a se cocota in varf de brad

ingeras

Pentru realizarea lui nu aveti nevoie de multe materiale:

– putina umplutura pt perne sau vata, pt cap

– o bucatica de tricot alb sau alt material alb pe care il strangeti la spate (din el veti forma capul)

-cateva fire de tricotat, nu prea conteaza ce, in culori deschise, pe care le veti coase de cap, pt par

-o bucatica de material alb, taiat in forma de cerc, pt imbracamintea ingerasului

– partea de sus a unei sticle de apa de 1 l, care formeaza corpul ingerasului si e acoperita de materialul alb

-o bucatica de dantela alba pe care o asezati cum si unde vreti pe „imbracamintea” ingerasului

-ata  rosie, pt gura,

-ata albastra, pt ochi (puteti folosi si carioci sau pix si doar sa desenati ochii si gura

-putina sarma pe care o indoiti in forma de aripioare si deasupra careia intindeti un pic de dres alb. Prindeti apoi aripioarele la spate.

Daca insa faceti ca mine, cu parul prea bogat, aripioarele nu se vor mai vedea cum trebuie.

Acesta este deci ingerasul care va participa la concursul Cizmulita mosului , organizat de Clubul magic

Categorii: Concurs, De pe net, Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile) | 7 comentarii

Fundite pt fetite

De cateva zile ma joc de-a funditele. Experimentez tehnici, culori si texturi diferite. Panglica satinata, materiale textile, fetru, materiale pt flori gata cumparate, dantele, tulle, organza, margele si margelute. Iata deci cateva din agrafele ce compun colectia de toamna iarna de accesorii pentru par

Categorii: Accesorii, Bijuterii, Decoratiuni, Diverse, Pentru copii, printese | 6 comentarii

Joc si joaca

E minunat sa muncesti jucandu-te. Sau sa te joci muncind. E minunat sa redescoperi in fiecare zi copilul din tine, sa il lasi sa viseze, sa isi imagineze, sa creeze.

Acum sunt la capitolul „jucarii” asa ca am facut o iepuroaica, menita sa devina prietena cea mai buna a unei fetite. O iepuroaica ce asteapta sa fie iubita si stransa in brate si sa doarma seara langa prietena ei.

E moale si calda si facuta aproape in intregime doar din materiale naturale: stofa de lana pt corp si umplutura din lana 100%.  Lana e un material antifungic, ce impiedica in mod natural formarea acarienilor din praf si mucegai si in plus absoarbe mirosurile familiale, aducand confort si stare de siguranta micutului dvs.

Am spus ca e facuta „aproape in intregime” deoarece ochii sunt din nasturi, bine cusuti la locul lor, iar membrele sunt prinse la incheieturi tot cu nasturi, asigurand astfel schimbarea cu usurinta a posturii si incurajand creativitatea in joc. Inca isi asteapta hainele in formatie completa (are un tutu dar mai are nevoie si de o bluza), insa in rest e pregatita de joaca.

Vreti sa o cunoasteti?

Categorii: Diverse, Fustite, Papusi, Pentru copii | Etichete: , , , , , | 5 comentarii

Magazinul Totul pentru copii

Nu v-am povestit, dar in urma cu vreo 3 saptamani am participat la un concurs pe blogul Cristinei.

Intre noi fie vorba, blogul ei e unul dintre blogurile pe care le urmaresc. Are articole impresionante, o multime de informatii, concursuri… cam tot ce vreti puteti gasi acolo, asa ca va invit cu mare caldura sa ii faceti o vizita(doua, mai multe…), cu siguranta nu veti regreta.

Initial, am vazut concursul, am placut, am iesit, gandind ceva de genul: oricum nu am castigat ceva vreodata, ce sens are sa particip acum? Dar, in cele din urma, am hotarat ca in afara de a-mi confirma iar, in cel mai rau caz, ca nu am noroc, nu am ce pierde.

Cadoul, premiul, minunatia oferita a fost pus/a la bataie de magazinul „Totul pentru copii” caruia nu am suficiente cuvinte sa ii multumesc pentru bucuria adusa mezinei mele. Daca i-ati fi vazut fetisoara si manutele intinse spre minunatul cadou! Si eu nu m-am gandit sa ii fac ei poze cu minunatia primita! Am fotografiat doar gentuta, in timp ce mezina se invartea pe langa mine in exclamatii de incantare si uimire. Nu e insa timpul pierdut, ii voi face si poze „la lucru”.

Deja insa a colorat, a pictat (primele ei picturo-mazgaleli,dar ce pretioase sunt!), a desenat, m-a pus si pe mine sa desenez si ea sa coloreze.

Daca va doriti ceva inedit, fantastic si necesar copilasului vostru de gradinita, atunci nu pierdeti ocazia! Aveti in gentuta 4 caiete pentru diverse activitati pe care sa le faceti cu micutul dvs, un bloc de desen, foi glace de o calitate pe care nu am intalnit-o in comert inca, si o trusa de desen plina cu de toate: acuarele, carioci, creioane cerate etc.

Gentuta nu numai ca ii va oferi copilasului dumneavoastra clipe de desfatare maxima, dar va fi si un liant intre dumneavoastra si micut, pentru ca veti lucra cu el, va veti bucura impreuna de realizari, veti parcurge impreuna pasii de dobandire a cunostintelor. E un cadou minunat pentru orice copil, mai ales ca se apropie sarbatorile, si chiar daca micutul dvs e mai mare tot veti avea ce sa gasiti in magazinul „Totul pentru copii”, pt a spori magia Craciunului.

Daca va ganditi ca acesta e un articol impus de cei care au acordat premiul sau de Cristina… ei bine, nu e. Nici organizatoarea concursului si nici sponsorul nu mi-au pus vreo conditie. Doar mi-au trimis gentuta minunata.

Va arat in cateva imagini continutul gentutei. Imi pare insa nespus de rau ca nu am imortalizat ceea ce era mai important: bucuria mezinei cand a vazut cadoul. Si cand sora ei mai mare s-a apropiat sa vada gentuta, s-a asezat intre ele si a decretat foarte serioasa :”e a mea!”

Categorii: Diverse, Pentru copii | 4 comentarii

Concurs aniversar si 2 ani de blogging Kabea

De vreo saptamana, de cand am citit despre concurs si despre minunata aniversare sarbatorita de Beatrice imi tot promit ca scriu un articol despre lucrul acesta.

Am tot asteptat sa imi vina inspiratia ca sa pot scrie frumos, frumos, asa cum merita. Uite insa ca mai sunt doar cateva ore din ziua asta si inspiratia mea e puternic sabotata de raceala pe care am luat-o de la mezina.

Asa ca ma descurc cum pot. In primul rand insa vreau sa ii doresc Beatricei sa continue ani multi de acum inainte sa ofere produse minunate care sa ii ajute pe altii, sa ii rasfete, sa le rasfete corpul si simturile. Ii doresc ani multi de blogging si clienti multi si parca un magazin si un laborator cu cativa angajati care sa ii lase ei timp sa creeze minunatiile cu care ne rasfata.

Nu v-am spus inca ce nebunie sunt cremele si sapunurile. Da, sunt indragostita mai ales de sapunuri, de senzatia de curatenie si catifelare si moliciune pe care o lasa. Fara exagerare, sunt cele mai bune sapunuri incercate vreodata de mine. Abia astept sa mai testez si altele..

De fapt, in momentul in care comandati ceva de la Bea, inca de la desfacerea pachetelului totul devine un regal al simturilor. Chiar inainte sa desfaceti prima cutiuta sunteti fermecati de modul in care ambaleaza produsele, de grija cu care e aranjat fiecare dintre ele.

Cu mana pe inima pot spune ca e cel mai frumos pachet care va va veni vreodata prin posta. Totul e gingasie si rafinament si e menit sa te faca sa te simti bine, sa te simti deosebit. Pachetul in sine e un dar deosebit, neintalnit inca de mine, desi am comandat zeci de produse pe internet.

Iti multumesc aici, Bea, pt toata bunatatea si gingasia adunate in fiecare pachetel.

In momentul de fata, cu toata raceala asta si tot corpul durandu-ma, nu ma pot gandi decat la o baie parfumata, asa ca ce mi-as alege acum din magazinul lui Bea ar fi o sare de baie. 

Cu ingredientele favorite pt crema magica… Aici recunosc ca sunt total pe dinafara. Nu stiu proprietatile plantelor sau mineralelor (rusinica mie), decat pt musetel, menta, coada soricelului si frunze de nuc si smochin, ceapa si usturoi :). Cu siguranta nu ar iesi o crema grozava din astea. Dar Bea stie cum sa le aleaga, cum sa le imbine, cum sa scoata din ele magia si sa o toarne in borcanele.

Ca sa nu sar insa de tot peste punctul acesta, mi-ar placea o crema (anticearcane musai) care sa miroasa a vara si a zmeura.

Si pentru ca articolul acesta se vrea leapsa o dau si eu mai departe, chiar daca in ceasul al zecelea, dragelor mele Anca, Andreea si Gabi.

 

Se impune un update, datorita interesului crescut pt concurs. Veste buna deci pentru participanti: continua! Pana pe 21 aveti timp sa va inscrieti. Preiau aici direct postarea de pe blogul ei:

UPDATE: Deoarece abia acum a inceput sa se puna in miscare mecanismul concursului, vom face in felul urmator: CONTINUAM in acelasi mod pentru un premiul 2 ,prelungim pana pe data de 21 oct. astfel:
-cele care s-au inscris pana ieri 10.10.2012 vor intra in cursa pentru premiul 1 si 2.
-cele care se inscriu de astazi incepand se inscriu in cursa doar pentru premiul 2 care va consta intr-o crema cu ulei argan si extract de musetel + un balsam de par 5o ml. identic cu cel de la premiul 1+un sapunel mititel cu muuult unt shea,formula noua pentru copii.”

Asa ca bafta multa, dragelor.

Categorii: Concurs, Diverse | 2 comentarii

Tutoriale

De ceva vreme ma chinuie talentul rau si mi-a intrat in cap sa imi fac o geanta. Grea si ambitioasa provocare, cel putin pentru mine. Nu vreau sa o cumpar, ca ar fi prea usor si nici nu imi mai plac produsele de serie.

M-am documentat serios inainte, am cautat tutoriale si am dat peste un site plin de minunatii. Daca aveti notiuni elementare de croitorie sau doriti sa faceti altceva cu propriile voastre manute, popositi un pic aici si delectati-va cu cateva tipare de genti. Puteti rasfoi tot site-ul ca mai sunt si alte idei numai bune de pus in practica.

Categorii: Diverse, Tutoriale | 5 comentarii

Caut „mamica”

Aseara am terminat in sfarsit papusa la care lucrez pe apucate de o saptamana. Greu cu timpul de lucru extra in perioada aceasta, am prea mult de lucrat si invatat in acelasi timp. Probabil ma mai linistesc abia pe saptamana viitoare, dupa ce dau examenul la cursul pe care il fac acum.

Papusa este cusuta integral de mana din bumbac elastic. Parul este bumbac in degrade, rosu caramiziu spre maro. Deocamdata isi asteapta cumintica hainele, lucrez la ele dar inca nu sunt gata.

Am botezat-o dupa numele unei micute minunate, despre care am scris deja, pentru ca sunt topita dupa ea si o admir nespus pe mamica ei si pentru ca as vrea ca si „mamica” la care va ajunge papusa sa o iubeasca, alinte, rasfete la fel de mult cum e tiza ei umana.

Categorii: Diverse, Papusi, Pentru copii, Prieteni, printese | 2 comentarii

Zambete si multumiri

Exista in viata lucruri mai importante decat banii sau decat orele muncite noaptea. Zambetul unui copil face parte dintre ele. Multumirile care insotesc mereu zambetul sunt doar un bonus.

Atunci cand stii ca munca ta aduce bucurie si zambete, e usor sa ignori lucrurile fundamentale dupa care societatea zilelor noastre e condusa.

Spun lucrul acesta dupa ce am strans o gramada de zambete si de multumiri; multumirile scrise, zambetele impartasite in scris sau imortalizate in fotografii ce au ajuns la mine, tot ca multumire. Pentru toate acestea le multumesc si eu din suflet destinatarelor lucrurilor facute de mine, pentru ca au confirmat ca ceea ce fac e bine si pentru ca mi-au dat puterea de a continua sa aduc zambete si bucurie.

Postarea de azi insa e speciala, pentru ca zambetul primit e special, pentru ca mamica posesoarei acelui zambet este extraordinara si pentru ca mi-a multumit de atatea ori incat am ramas fara cuvinte, ca sa nu spun ca deja dadeam in sindromul bomboanei amare (stiti voi, cand ti se pare ca laudele sau multumirile pe care le primesti depasesc ceea ce ti se pare tie ca meriti).

Copila din imagini e un inger, dulce, cuminte si iubit, mai fericit decat multi copii sanatosi. Are o boala foarte rara si de aceea viata ei e un miracol. Si faptul ca i-am smuls un zambet e pentru mine tot un miracol.

Tineti minte give-away-ul, nu?

Ei bine, Raluca a fost una dintre castigatoare. Ea e mamica mandretei de fetita. Si-ar fi putut alege bijuterii dar din tot magazinul meu i-a placut bulgarasul de tulle. Pentru Cati. Si atunci a venit ideea sa fac ceva special pentru Cati, nu unul ci mai multi bulgarasi, colorati si veseli. Si dupa ce am inceput sa il fac pe primul nu m-am putut opri, caci mi se parea ca nu sunt suficiente culori. Un zambet macar pentru fiecare culoare… Am avut emotii pana i-a primit (intre noi fie vorba, mereu am emotii pana cand produsele mele ajung la destinatare), pentru ca nu stiam daca or sa ii placa, daca am reusit sa fac ceea ce si-a dorit…

Am reusit. Dovada e in zambetul micutei printese si in multumirile mamicii ei. Rasplata mea depaseste cu mult munca depusa. Si in plus, a facut un gest minunat si delicat, a scris pe blogul ei un articol despre bulgarii colorati, despre bucuria lui Cati si despre munca mea. Cum as putea oare sa ii multumesc pentru gestul ei?

Va las deci si pe voi sa va bucurati de zambete si culoare. Si daca aceasta postare va va smulge si voua un zambet, cu atat mai bine

P.S. Raluca, multumesc din suflet pentru fotografii. Mi-ai inseninat ziua si indulcit sufletul.

Categorii: Accesorii, Decoratiuni, Diverse, Galerie (indisponibile), Pentru copii, printese | 2 comentarii

Noutati

Iar nu am scris de cateva zile, pe de o parte pentru ca timpul imi e foarte limitat, pe de alta parte pentru ca am inceput o noua papusa. Abia astept sa imi vina firele de lana comandate pentru par, caci urmatoarea papusa va avea si ea suvite.

In plus, in paralel fac ceva pentru o mamica deosebita, cu doi copii minunati. E o surpriza, deci inca nu va pot prezenta ceea ce fac si nici nu cred ca voi face poze inainte. Mi-a promis poze, asa ca voi astepta pana cand le voi primi.

M-am mai jucat insa cu cateva bijuterii si pe care le gasiti si pe magazinasul meu de pe crafty. Mai am cateva dar nu am mai reusit sa le fac poze, sper ca zilele acestea, dupa ce termin noul curs inceput sa am mai mult timp.

O duminica minunata sa aveti.

Pana ne vom revedea, doar cateva din noile lucrari

Pentru toate gasiti mai multe detalii aici

 

Categorii: Bijuterii, Bratari, Brose, Diverse, Seturi | 2 comentarii

Rezultat giveaway

Asta noapte s-a incheiat giveaway-ul.

Am deci bucuria sa va prezint castigatoarele.

In ordinea inscrierii au fost urmatoarele:

  1. Andreea Tui
  2. Raluca Laura Manea
  3. Ioana Bivolaru
  4. Raluca Laura Manea (ca urmare a inscrierii Ioanei Bivolaru)
  5. Sucea Beatrice
  6. Mihaela Luca
  7. Cris Tina
  8. Ana Naghi
  9. Nicoleta Alexandra
  10. Cristina Niculae

Pentru primul premiu,  un voucher de 50 de lei care va da dreptul sa alegeti ce doriti din magazinasul meu de pe crafty.ro, in cuantumul acestei sume, am apelat la random.org si acesta este rezultatul:

 

Felicitari castigatoarei Mihaela Luca!
Al doilea voucher, de 30 de lei, castigat in urma recomandarii Ioanei Bivolaru, merge direct la Raluca Laura Manea, fara a mai fi nevoie sa efectuez o extragere. Felicitari, Raluca!

 

Va astept pe amandoua in magazinasul de pe crafty.ro sa alegeti ce va place.

 

 

 

 

 

Categorii: Concurs, Diverse, Prieteni | Lasă un comentariu

Piele si proiecte

Ieri m-am jucat iar cu piele si am frunzarit net-ul. Am tot admirat papusile in stil waldorf si cred ca mezinei i-ar placea una. Cum ce e pe la noi nu m-a prea entuziasmat si ce e pe afara depasesc 100$ (pentru una micuta, ca cele mai mari ajung si la 200$), am decis sa imi strang materiale si sa fac si eu o tentativa.

Pana cand voi fi in stare sa va arat prima papusa, ma laud cu ce am mai facut din piele

Amanunte gasiti pe crafty.ro

Categorii: Accesorii, Bijuterii, Bratari, Diverse, Lucruri din piele | 2 comentarii

Giveaway !!!

Astazi e o zi mare pentru mine, am facut a o suta fustita.

Ca orice eveniment, trebuie sarbatorit cumva, de aceea initiez un giveaway, in urma caruia nu veti primi produse selectate de mine, ci un voucher de 50 de lei, care va da dreptul sa alegeti ce doriti din magazinasul meu de pe crafty.ro, in cuantumul acestei sume.

Evenimentul incepe azi si se temina la sfarsitul lunii, pe data de 31.07. Castigatorul va fi desemnat cu ajutorul random.org.

Pentru a va inscrie la giveaway, trebuie sa parcurgeti urmatorii pasi:

1.Dati un share pe facebook acestui articol si/sau scrieti pe blogul dumneavoastra un articol cu referire la acest giveaway.

2. dati un „like” paginii mele de facebook Style Handmade

3. lasati un comentariu la acest articol cu numele de pe fb si cu link-ul partajarii

4. aveti mai multe sanse daca dati mai departe si recomandati si altora. Pentru fiecare persoana inscrisa care mentioneaza numele dumneavoastra, primiti inca un drept la vot. Adica, de ex, daca mai spuneti inca unei persoane si aceasta mentioneaza la comentariul lasat aici, in paranteza, numele dumneavoastra, ca fiind persoana de la care a aflat de giveaway, dumneavoastra veti fi inscris/a de 2 ori la tragerea random.

In aceasta idee, la sfarsitul inscrierilor, voi mai oferi un voucher de 30 de lei persoanei care distribuie cel mai mult aceasta postare. Daca va fi egalitate, voi apela tot la random.org pt desemnarea castigatorului.

La final, castigatorul va putea alege, din magazinul meu de pe crafty.ro , produse in valoare de 50 de lei, respectiv 30 de lei. Voi incerca pana la sfarsitul inscrierilor sa pun cat mai multe produse in magazin, astfel incat sa aveti de unde alege.

Categorii: Concurs, Diverse, Prieteni | 16 comentarii

Violet passion

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat tutu-uri, nu din cauza ca nu am avut ce, ci pur si simplu pentru ca au fost asemanatoare altora.

In multimea aceasta insa, s-a desprins unul, pe care mi-a placut la nebunie sa il lucrez, datorita culorilor. La baza este un tutu in trei straturi, asemanatoare celorlalte facute. Culorile insa mi s-au parut mai dragalase decat la celelalte, mai ales ca in ultima vreme a inceput sa imi placa movul.

Chiar daca nu se observa prea bine nuantele in poze, va spun ca fustita e compusa dintr-un strat de baza negru, unul intemediar violet si stratul de deasupra este un mov deschis. Au intrat mai bine de 15 m de tulle la aceasta fustita si abia astept sa o vad purtata.

Categorii: Diverse, Fustite, Galerie (indisponibile), Pentru copii, printese, Tutu | 1 comentariu

Cercei piele

Azi m-am jucat cu o serie de cercei de piele, 2 modele in stil „tribal tatoo”. Sunt decupate manual.

Am de gand sa mai incerc si pe alte culori si pe alte modele.

Deocamdata insa, am asa:

 

 

 

 

 

 

 

 

Categorii: Bijuterii, Cercei, Diverse, Lucruri din piele | Lasă un comentariu

Inca tin minte ca atunci cand eram pe cale de a deveni mama pentru prima oara, imi doream tare mult o fetita. Ma gandeam deja cum aveam sa o imbrac, cum ii voi lasa parul sa creasca, sa ii pun fundite, sa ii fac codite…

Recunosc insa, ca prima mea fiica s-s dovedit mai baietoasa decat fratele ei. In plus, nu ii placeau clamele, fundele, orice ar fi stat in calea rebeliunii parului ei. Acum, e prea mare ca sa mai poarte funde.

Mezina insa… sta aproximativ 1/2 de ora cu parul strans sau cu clame in par. De fapt, de clame scapa chiar mai repede. Avand si parul ondulat, e o adevarata provocare sa o pieptan, asa ca acum 2 zile, in timp ce plangea de mama focului in timp ce vroiam sa o pieptan, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ii mai tai din plete. Inelusele acelea din varf ne dadeau batai de cap la amandoua. Asa ca acum pitica mea e tunsa la o lungime acceptabila si pentru ea si pentru mine. Inca ii pot pune fundite, ii pot face codite, asa ca am decis sa fac o noua colectie de podoabe pentru par. Nu am decis insa daca vor fi atasate pe bentite sau pe clame, dar acestea sunt primele din colectia de vara de accesorii pt par.

Nr. 1: Tulle mov, mohair mov si nasture gen cristal

Nr. 2: Panglica satinata rosie, tulle rosu si pene tot rosii

Si nr. 3: o fundita din panglica satinata roz, in 3 straturi

 

Categorii: Accesorii, Diverse, Pentru copii, printese | Lasă un comentariu

Maini fermecate (II)

In loc de o saptamana au trecut 3 de cand am promis ca voi scrie despre maini fermecate, ale unor mamici dragi mie, care au gasit noi pasiuni stand acasa cu cei mici. Mamica despre care voi scrie azi este, inainte de toate un om minunat, cu care m-am intalnit doar virtual. Distanta dintre noi, fizic vorbind, este foarte mare, ea aflandu-se in celalalt capat al tarii, in Timisoara.

Distanta dintre sufletele noastre insa, eu o simt foarte mica, poate pentru ca o admir nespus pentru ceea ce face. Zilele acestea, atat de apropiate de ziua mezinei, ma fac sa imi doresc ca si distanta fizica sa fie mica, pentru ca mi-as dori unul din torturile ei minunate.

Am zis deci, esentialul. Corina Toma face torturi. Nu orice fel de torturi, ci unele magnifice, care ar putea oricand concura cu succes si ar da clasa celor pe care le urmaream uneori pe „Travel & Living”, facute de Buddy. Torturi care aduc fericire, exclamatii de incantare si care fac orice sarbatorit sa aibe o aniversare spectaculoasa si unica. Genul de torturi care transforma orice petrecere intr-una foarte reusita si a caror amintire nu se stinge mult timp dupa ce tortul a fost mancat.

Primul tort facut de mainile ei talentate a fost al Carinei, micuta si delicata ei fiica. Aici ne asemanam, pentru ca si primul meu tutu a fost facut pentru mezina mea. Talentul Corinei a facut multe mamici si multi pitici fericiti, le-a oferit bucurie, amintiri memorabile si un gust desavarsit (pe care pot doar sa mi-l inchipui, dar din ce povestesc beneficiarele torturilor este minunat).

Ultimul ei gest m-a facut sa imi dea lacrimile, desi sunt convinsa ca nu e singurul. Vi-l spun si voua, ca sa vedeti cat suflet pune in fiecare „bijuterie”, in fiecare figurina pe care o face. Un om care isi ia din orele atat de pretioase de somn, dupa ce a stat toata noaptea sa lucreze, doar ca sa nu dezamageasca un baietel, are toata admiratia mea netarmurita. Pot spune ca este un fel de eroina in ochii mei, care se uita pe sine din dragoste pentru copii si care pune aceasta dragoste la lucru, realizand lucruri deosebite. Despre ce e vorba? Sper sa nu se supere ca o citez, dar gestul ei simt eu ca trebuie facut public, si pozele le gasiti aici

Vineri noaptea… ora 01:30 ma pregateam sa ma apuc de lucru cand am deschis e-mailul… primisem un mesaj de la o doamna, mama a unui baietel care a doua zi implinea 3 anisori… imi cerea ajutorul… din cauza unei incurcaturi tortul pe care il cumparase din alta parte nu iesise asa cum isi dorise… vroia sa o ajut – sa ii modelez pe Wall-E, Eva si planta lor , personaje pe care fiul dansei le iubeste… nu stiu cum a reusit aceasta doamna prin cateva cuvinte, sa ajunga la sufletul meu dar dupa ce am terminat ce aveam de facut pentru a doua zi – pe la ora 05:00 m-am apucat si i-am facut, desi am spus ca eu nu o sa fac niciodata decor pentru un tort care nu este al meu… la final am primit si o imbratisare din partea doamnei… energie pentru inca o zi.”

Nu va cer sa ma credeti pe cuvant, ci va invit sa o vizitati pe facebook sa admirati minunatiile ce ies din mainile ei, aici si aici. SI daca sunteti pe aproape si aveti nevoie de ceva unic, despre care se va vorbi la superlativ la petrecerea voastra, neaparat trebuie sa comandati un tort de la ea.

Categorii: Diverse, Pentru copii, Prieteni | Etichete: , , , , | Lasă un comentariu

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.